|
|
|
De ce propunem Borga
Din ce cauze optăm pentru franciza Borga?
Borga îşi dezvoltă dinamic reţeaua de desfacere şi de franciză consolidându-şi poziţia pe piaţa materialelor de construcţie unde, pe de o parte se observă o creştere a cererii de produse, iar pe de alta se pune accent pe calitate, deservire şi preţuri tot mai scăzute.
În prezent, nici un alt sistem de franciză oferit de producătorii de materiale de construcţie sau acoperişuri nu oferă asemenea avantaje ca cel propus de Grupul Borga!
Franciza de la Borga este adresată acelor persoane care doresc să posede o firmă proprie şi în acelaşi timp să dispună de sprijinul unei mari organizaţii comerciale şi de producţie. Propunerea este interesantă pentru persoanele cu spirit organizatoric şi înclinaţii pentru afaceri. Bine venite sunt desemenea experienţele din comerţ, marketing sau construcţii.
Borga Group seamănă puţin cu o familie armonioasă – toţii membri colaborează şi acţionează împreună, fiecare rămânând însă autonom.
Foloasele care pot fi trase din accesarea la sistemul de franciză Borga:
- exclusivitate teritorială pe raza de acţiune,
- ajutor în alegerea localizării,
- beneficiera de un know-how complet, îmbogăţit de experienţe de decenii,
- posibilitatea folosirii simbolurilor mărcilor comerciale şi a logoului Borga,
- posibilitate de desfăşurare a activităţii economice fără a avea experienţă în sectorul de construcţii sau comerţ,
- condiţii de aprovizionare excelente,
- produse de înaltă calitate la preţuri atractive,
- o reţea de comunicare şi vitrine www organizată modern,
- taxe de franciză reduse,
- un program larg de şcolarizare în perioada de iniţiere,
- sprijin permanent oferit de cadrele cu experienţă de la Grupul Borga,
- întâlniri anuale organizate în diferite ţări din Europa,
- sprijin şi indicaţii din partea altori posesori de licenţe de franciză,
- ajutor la elaborarea planurilor individuale de marketing.
| Adăugaţi această pagină la |
| |
|
|
|
|
|
|